Traducere de Octavian Cocoş
Stau lângă foc, văpaia lui îmi pare
ca un talaz pe mări că unduieşte.
Se-aude ploaia care ropoteşte
pe plopi. Şi-arome dulci, îmbietoare,
mi-a pus pe pat, să-mi fie alinare,
femeia ce de casă se-ngrijeşte.
Şi pieptul Odiseea-mi răcoreşte
cu intriga ei plină de savoare,
ca eu s-adorm. Şi-acel castan în care
crescut-au frunze verzi atâta vreme,
ce i-au căzut uscate la picioare,
acum de foc e mistuit şi geme,
iar eu ascult. Ah, dulce desfătare,
destinde arcul grijilor supreme!
vezi mai multe poezii de: Miguel de Unamuno
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.